CONIL Fest, Festivalul Integrării – Lumea SuperEroilor

CONIL Fest – Lumea Supereroilor

Peste 1.600 de copii din România, tipici și cu nevoi speciale, sunt asteptați, între 1-2 iunie, pe scena CONIL Fest – ediția a XXIV-a

  • Peste 20.000 de participanți din toată țara sunt așteptați în cele două zile de festival;
  • Maraton artistic susținut de peste 1.600 de copii și tineri, dintre care 600 cu dizabilități;
  • Organizatorii pregătesc un nou concept – Lumea SuperEroilor: 2 scene pentru momente artistice, un târg de bunătăți și food court, expoziții și ateliere interactive sau de terapie prin artă;

CONIL Fest – Festivalul Integrării, cel mai mare eveniment cultural și artistic din România dedicat copiilor tipici și cu nevoi speciale, așteaptă cu brațele deschise peste 20.000 de participanți, de toate vârstele, la cea de-a XXIV-a ediție. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociația OPEN MINDS, va avea loc în weekend-ul 1-2 iunie, între orele 09:00-19:00, la Circul Metropolitan București, sub umbrela unui nou concept: Lumea SuperEroilor.

Cel puțin 1.600 de copii și tineri din România, dintre care 600 cu dizabilități, vor crea pe scena CONIL Fest un adevărat spectacol de talente, invitând spectatorii să facă parte dintr-o lecție socială despre prietenie, acceptare și toleranță. Și ediția aceasta sunt așteptate zeci de instituții de învățământ și centre educaționale, pentru a pune în lumina reflectoarelor talentele celor mici.

„Ne dorim ca părinții, adulții, societatea în sine, să înțeleagă faptul că toți copiii au nevoie de o îmbrățișare socială și emoțională. Lumea SuperEroilor este acea lume în care și noi, când eram mici, iubeam să ne imaginăm lumi fantastice, în care totul era posibil. Aveam superputeri care ne făceau să simțim că nu mai eram doar copii, ci eroii de care lumea avea și are nevoie. Asta încercăm să facem la CONIL Fest, de 24 de ediții, să creăm locul în care toți copiii să își unească superputerile și să schimbe perspectiva lumii într-una cu adevărat incluzivă”, a declarat Adela Hanafi, Directoarea CONIL Fest.

CONIL Fest și Asociația OPEN MINDS promovează incluziunea și diversitatea în rândul copiilor și tinerilor insuficient reprezentați, iar prin acest maraton artistic organizatorii demonstrează că dincolo de orice dizabilitate există și o abilitate ce așteaptă să fie descoperită, încurajată și promovată. Astfel, în weekend-ul 1-2 iunie, în intervalul orar 09:00-19:00, instituții educaționale precum Școala Gimnazială CONIL, Grădinița Maria Natalia, Școala Gimnazială nr. 150, Asociația Down Plus București, Școala Gimnazială Specială nr. 3, dar și numeroase trupe – Hodoronk Tronk din Târgoviște, Studio Butterfly, Zen Dance Studio, Ansamblul Floricica din Decindeni – vor sprijini misiunea Asociației CONIL, aceea de integrare a copiilor cu dizabilități.

Suntem încântați că putem face parte din acest proiect. Știm că fiecare copil are ceva special de oferit sau vrea să fie erou în ochii noștri, iar singurele lucruri pe care acesta le cere în schimb sunt iubirea, timpul și empatia noastră. Alături de Asociația CONIL ne dorim să creăm două zile de poveste și să fim ceea ce acești copii au nevoie: să fim prezenți. Așteptăm cu entuziasm ediția aceasta, fiindcă va fi de basm, dacă nu chiar fantastică. Vă așteptăm în Lumea SuperEroilor!”, ne spune Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

Cele două zile de festival aduc ateliere interactive, expoziții, târg de bunătăți și surprize pentru cei mici

Potrivit organizatorilor, Festivalul Integrării, cu tematica Lumea SuperEroilor, va găzdui, pe lângă momentele artistice, o varietate de activități pentru copii și tineri. Aceștia vor avea ocazia să exploreze, în foaierul Circului Metropolitan, noi forme de artă și să își dezvolte abilitățile creative în cadrul atelierelor dedicate, alături de parteneri precum Asociația Zona Club, Asociația M.A.M.E, Zona de ReCreație, Asociația Culturală „AIGRAI”. De asemenea, duminică, 2 iunie, de la ora 10:00, CONIL Fest invită copiii și adulții la Spectacolul de Circ susținut de AEROFONIK în completarea festivalului.

Târgul de bunătăți va fi amplasat în două zone ale festivalului, atât în foaierul circului, cât și în zona exterioară. Astfel, în zona interioară se vor desfășura activități pentru iubitorii de științe, ateliere de decorat baloane, de pictură (pe apă, pietre sau ceramică) sau ateliere de terapie prin artă, dar vor exista și spații comerciale, unde vizitatorii vor putea admira o selecție de bijuterii și genți handmade, articole vestimentare realizate de antreprenorii locali, respectiv cărți și jucării pentru copii. În zona exterioară, participanții vor avea acces la zona de food, spectacole de magie, teatru de păpuși, dar și la trasee aplicative, demonstrații de tenis și chiar ștafetă.

Accesul în cadrul CONIL Fest, în ambele zile, este gratuit, astfel că organizatorii preconizează prezența a peste 20.000 de participanți, de toate vârstele, la Circul Metropolitan București.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina evenimentului.

——-

Despre Asociația CONIL

Asociația CONIL este o organizație nonguvernamentală înființată în anul 2010, din necesitatea de a oferi soluții reale pentru integrarea în masă a copiilor cu nevoi educaționale speciale. În cadrul asociației au fost înființate grupe de grădiniță și clase de scoală primară pentru integrarea copiilor cu CES, precum și un Centru de Performanță, cu activități educative gratuite. Asociația CONIL sprijină descoperirea talentelor de orice fel, în orice context, atât în cazul copiilor tipici, cât și al copiilor cu dizabilități, propunându-și să educe viitoare talente.

De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

PROIECT SPECIAL – CONIL Fest

Unul dintre cele mai deosebite proiecte ale Asociației CONIL este CONIL Fest, Festivalul Integrării – Lumea SuperEroilor, ajuns la cea de-a XXIV-a ediție. Acest eveniment a fost recunoscut și premiat la Gala Societății Civile, fiind considerat cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. CONIL Fest aduce împreună copii tipici și atipici din întreaga țară, oferindu-le o platformă pentru a-și arăta talentele și abilitățile.

Despre OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune

OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune, înființată în anul 2023 de către Exploratist – Agenție de Employee Experience, este o organizație nonguvernamentală care facilitează implicarea companiilor în viețile comunităților locale, prin acțiuni cu impact pozitiv care generează atașament, credibilitate și încredere. Asociația integrează agendele organizațiilor cu inițiative ale societății civile, în abordări pe termen lung și cu impact sporit.

Asociația este dedicată dezvoltării proiectelor educaționale și sociale, promovând inovația și designul empatic pentru a sprijini diverse categorii de beneficiari. Cu sprijinul partenerilor săi, OPEN MINDS continuă să creeze oportunități de dezvoltare și incluziune pentru comunități vulnerabile.

Articole similare