Oaspete francez la Consiliul Judetean Brasov. Pe ce domeniu s-au axat discutiile?

Jacques J.P. Martin, primarul oraşului Nogent-sur-Marne din regiunea Île-de-France şi vicepreşedinte al instituţiei publice teritoriale Paris Est Marne & Bois, a avut luni, 24 aprilie, o întrevedere cu Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi prefectul Mihai-Cătălin Văsii.

La întâlnire a participat şi consulul onorific al Republicii Franceze la Braşov, Ion Ciolacu.

Oaspetele francez şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile publice braşovene în domeniul surselor regenerabile de energie, propunând un transfer de bune practici şi experienţă în ceea ce priveşte energia geotermică, energia electrică furnizată prin intermediul panourilor fotovoltaice şi staţiile de încărcare electrice.

Preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea a opinat, în acest context, că un deziderat al administraţiei publice judeţene îl reprezintă independenţa energetică totală a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi în acest sens există intenţia clară de construire a unui parc fotovoltaic.

„În actualul context energetic de la nivel mondial, suntem preocupaţi de găsirea şi implementarea unor soluţii pentru energii ieftine şi alternative la Aeroportul Braşov, astfel încât consultanţa şi transferul de competenţe pe care partea franceză, prin intermediul specialiştilor proprii, ni le poate asigura, sunt binevenite. Amplasamentul Aeroportului este unul generos şi se pretează pentru un parc fotovoltaic. Credem că putem contura un proiect comun cu parteneri din Franţa, în care poate fi cooptată şi Universitatea Transilvania”, a spus şeful executivului judeţean.

Ideea a fost susţinută şi de prefectul Cătălin Văsii, care a menţionat că este esenţial ca un obiectiv investiţional de anvergura Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, care utilizează cele mai noi tehnologii, să fie independent din punct de vedere energetic.

Jacques J.P. Martin a precizat că în toamnă va participa la Forumul Oraşelor Verzi organizat de Primăria Municipiului Braşov, iar până atunci va contura un proiect destinat Aeroportului.

Totodată, oficialul francez şi-a exprimat speranţa că în viitorul apropiat vor fi deschise curse aeriene pe ruta Braşov – Paris cu aterizare pe Aeroportul Orly.

Articolul Oaspete francez la Consiliul Judetean Brasov. Pe ce domeniu s-au axat discutiile? apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

Articole similare