POFTIȚI SĂ VĂ BUCURAȚI: Începând de joi, 22 decembrie, cel mai nou Hotel de Gheață de la Bâlea Lac își așteaptă vizitatorii și oaspeții.
Unic, fascinant, generos! Sus în feeria Făgărașilor, supranumiți „Alpii Ardealului”!
„Europa” (tema din acest sezon a ineditului hotel) are, pentru moment, 10 camere, fiecare dintre acestea purtând numele unei mari capitale europene. Londra, Amsterdam, Lisboa, Dublin, Bucureşti, Paris, Roma,
Atena, Berlin și Madrid sunt pregătite pentru a găzdui primii oaspeți, iar restaurantul și barul din interiorul hotelului, au oferte de meniuri speciale și promit vizitatorilor servicii și produse de calitate superioară, astfel încât experiența trăită aici, în cel mai neobișnuit hotel din partea de. sud-est a Europei, să fie cu adevărat unică, memorabilă.
Responsabilii de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” oferă asigurări că noul Hotel de Gheață aduce un plus de spectaculozitate și stil, atât în ceea ce privește forma exterioară, dar și atunci când vine vorba de amenajările, decorul și dotările din interior.
Primii turişti ce vor petrece noaptea la „Europa” – Hotelul de Gheaţă” sunt solicitaţi ai companiilor de turism britanice care colaborează de foarte mulţi ani cu „Hotel of Ice Bâlea Lac”. De altfel, asemeni sezoanelor anterioare, se preconizează că, și în această iarnă, marea majoritate a oaspeților care se vor caza în ineditul hotel vine din Marea Britanie.
Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheață este programată pentru luna ianuarie 2023, după ce va fi ridicată și Biserica de Gheață.
Cel de-al șaisprezecelea Hotel de Gheață de la Bâlea Lac a fost ridicat în mai bine de-o lună de zile, echipa de muncitori edificând obiectivul în condiții meteorologice dificile, chiar și timp de noapte. Nu au lipsit nici emoțiile, constructorii fiind mereu în căutarea de soluții cât mai potrivite pentru a învinge capricii vremii și pentru a putea continua munca în condiții bune. La realizarea acestei construcții s-au folosit zăpada adunată din căldarea lacului Bâlea, „mortarul” compus din zăpadă și apă, precum și cărămizile de gheață tăiate din calota lacului glaciar. De asemenea, decorul și „mobilierul” interior (paturi, noptiere, fotolii, mese și scaune etc) sunt realizate din gheață.
Fiecare cameră a Hotelului de Gheață are intrare separată și ușa este reprezentată de o draperie izotermă. Pentru a nu simți frigul, cei ce se vor caza aici vor dormi pe saltele clasice, așezate pe paturile de gheață și se vor încălzi în saci de dormit speciali sau cu ajutorul păturilor și blănurilor de oaie. Temperatura din interiorul Hotelului de Gheață este între -1 și 2 grad Celsius.
MARE ATENȚIE: Cei ce doresc să vină la Bâlea Lac pentru a vizita Hotelul de Gheață, trebuie să știe că, de la Bâlea Cascadă, singura modalitate de accesare în sezonul rece este cu ajutorul telecabinei.
Articolul Una dintre cele mai celebre embleme ale turismului romanesc e gata sa-si primeasca oaspetii! Hotelul de Gheata de la Balea Lac isi deschide portile! apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.