File de istorie: Cum a devenit Brasovul mare producator de tractoare

Aflate de la Liviu Lucian Dragomir: „Inițial, uzina de la Brașov a fost proiectată să facă avioane. În 1925, la Brașov, sa deschids Uzina de Avioane IAR – Industria Aeronautică Română. După încheierea celui de-al doilea Război Mondial, însă, utilajele și secretele de fabricație ale aparatelor de vânătoare au ajung pe mâinile rușilor, ca pradă de război. Astfel, Brașovul a devenit producător de tractoare. În 1946, de pe porțile fabricii de aviație a ieșit primul utilaj agricol – IAR 22, produs sub licență germană. Iar doi ani mai târziu, IAR Brașov a devenit Uzina Tractorul Brașov. În anii 1970, autoritățile au decisonarea unei licențe Fiat și UTB la început să producă tractorul Universal 650…”

În acest context trebuie știut și că dezvoltarea industrială a Brașovului a început în secolul al XIX-lea când s-au înființat aici primele două fabrici mari, Fabrica „Scherg” de postav (în 1823) – devenită după naționalizarea din 1948 „Partizanul Roșu” , apoi „Fabrica de stofe Brașov” (ulterior Carpatex) și Fabrica „Schiel” de mașini (în 1880) – după naționalizare Fabrica Strungul Brașov și ulterior Hidromecanica. Ulterior s-au adăugat alte fabrici, precum fabrica de scule „Teutsch” (1833) – după naționalizare IUS, fabrica de cremă „Nivea”, fabrica de cremă de ghete „Schmollpasta”, o fabrică de parchet, una de ciment și mozaic și altele.

Tot la Brașov, în 1921 se înființa fabrica de locomotive și vagoane „ROMLOC”. După venirea comuniștilor la putere, fabrica a fost redenumită „Steagu Roșu” (ulterior „Roman SA”). Aceasta a fabricat multe modele de camioane, atât sub licență străină, cât și după design românesc. După 1989, firma brașoveană a încercat mereu țină pasul cu cerințele europene, astfel că astăzi produce o gamă largă de autobuze, autoutilitare și autocamioane cu design nou și elegant. În prezent „Roman SA” aparține firmei „Prescon SA” din Brașov.

foto: Caleidoscop/Facebook

Articolul File de istorie: Cum a devenit Brasovul mare producator de tractoare apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

Source link

Articole similare