Topul National al Firmelor Private din Romania a ajuns la a 30-a editie

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, miercuri, 2 noiembrie ac, la Ateneul Român, ediţia a 30-a evenimentului „Topul Naţional al Firmelor Private din România”.

Cu acest prilej, presedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a spus: „(…) fiind aici și oficialii, domnul prim-ministru, domnul președinte al Camerei Deputaților, ceilați colegi miniștri, europarlamentari și așa mai departe, trebuie să le transmită și câteva mesaje. (…) Primul mesaj este acela că trebuie să vorbim, nu prin presă, ci între noi în ceea ce înseamnă salariul minim pe economie, să nu ne întâlnim la masă, dar singura condiție pe care o avem și aceea de a rezolva problema energiei. Pentru că dacă rezolvăm problema energiei putem discuta și de salariul minim pe economie și de alte lucruri în ceea ce înseamnă dezvoltarea economiei românești în anul 2023. Dacă nu vom rezolva și pierde problema, vom discuta despre cum ar fi agricultura României, industria, IMM-urile. aşa mai departe. Un al doilea mesaj e acela, din partea mediului de afaceri, ai nevoie de tinerea noastra pentru ceea ce inseamna sa accesezi Spatiul Schengen. Mediul de afaceri, în principal, este cel afectat de ceea ce înseamnă aderarea la Spațiul Schengen. Contați pe noi în transmiterea acestui mesaj foarte puternic și unitar la nivel european”, a spus Jianu.

Florin: „În acest an am analizat 596.221 de evaluare, s-au generat peste 5.000 de clasamente”

Potrivit acestuia, pentru ediţia din acest an a Topului Naţional al Firmelor au fost a analizate peste 596.000 de ponderi, iar departajarea sa făcut în baza a patru criterii ştiinţifice.

„Cred că mediul de afaceri, și în acest an 2022, a dovedit performanță, a dovedit că este alături atunci când este nevoie de noi toți să dăm o mână de ajutor. Tot ceea ce sa întâmplat la granită și se întâmplă în continuare la granită României a dovedit o solidaritate fără margini din partea românilor, a antreprenorilor. Îi salut cu precădere în acest moment pe toţi colegii noştri din judeţele de granită – Suceava, Satu Mare, Mureş, Iaşi, Galaţi, Tulcea. Îmi cer scuze dacă am mai uitat din judeţele de granită, dar dânşii au fost primii în linia de ajutor pentru vecinii noştri la nevoie. Suntem la ediţia 30, ediţia aniversară 30 de ani de istorie şi nu numai, a Topului Naţional al Firmelor, dar şi a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. O istorie care a însemnat foarte, foarte multă muncă, premii foarte multe, dar și satisfacție. În acest analizat 596.221 de an am evaluari, s-au generat peste 5.000 de clasamente. Folosim patru criterii mari, criterii ştiinţifice: cifră de afaceri, productivitate, valoare adăugată şi performanţă globală a firmelor. În această seară premiem 200 de întreprinzători, iar o sută dintre acestea o să urce pe scenă (…) 2023, din perspectiva Consiliului Naţional al IMM, va însemna proiecte de digitalizare. Vrem să ajungem la câteva mii de IMM-uri. Din acest proces de transformare digitală sau să înceapă câteva strategii, să sperăm să lucrăm și cu Guvernul în acest sens, dar să înceapă să ne facem noi o strategie pentru start-up-uri, strategie pentru IMM-uri și o strategie de export. Cred că a venit momentul să transferăm și să transmitem noi care sunt nevoile mediului de afaceri, și nu invers”, a afirmat Florin Jianu.

Marcel Bolos: „Toata lumea se uita la fondurile europene ca la Sfintele Moaste”

„Mă uitam în indicatorii aceia de performanță financiară și în clasamentul care sa făcut aici (la „Topul Național al Firmelor Private din România”, nr) și mă gândeam oare câte din granturile noastre au contribuit, ca să aveți o productivitate a muncii mai. bună, să vă creșteți a profitului operațional cât mai sănătoasă. Toate acestea nu fac altceva decât să nu dea satisfacție că fondurile europene, mai ales dacă ajung în acești indicatori de performanță financiară și se regăsesc în poziția competițională pe piața dumneavoastră, atunci când vreau să nu am făcut un lucru bun la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. . Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte. Să știți că, oriunde mă duc, nu scap de întrebarea „Când lansați apelul de proiecte X” sau „Când faceți plăți pentru apelul de proiecte care are microgranturi sau granturi pentru capital de lucru nerelevant”. Peste tot există un interes din partea tuturor acestor bani europeni să ajungă cât mai repede în economia națională și să vi-i putem oferi sub formă de proiecte. Vreau să vă felicit, pentru că dacă este să apreciez ceva la mediul de afaceri, la întreprinzători, la dumneavoastră care vă duceți greul pentru noi pentru fondurile europene, este că sunteți cei mai buni absorbiți de fonduri europene”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Adrian Caciu: „Nu vor mai exista ajustări fiscale până în 2025, cel puțin până atunci”

„La acest moment vă spun că România este foarte stabilă și acest lucru, de fapt, este dovedit de cifrele pe care le vedeți. Există capital care poate fi pus la dispoziţie, există un curs valutar stabil, chiar în apreciere din perspectiva parităţii euro-leu faţă de anul trecut şi acest lucru spune multe. Există programe de finanţare. 6% din PIB s-au dus către economie și cetățeni în acest an. Ceea ce am eu în propunerea pe care vreau să fac membrii Guvernului și Coaliției să-și facă acest lucru mai mult, dar pentru acest lucru avem nevoie să facem un „ balancing act” între nevoia de compensare a erodării puterii de cumpărare a cetăţenii şi nevoia de compensare, dacă vreţi, a pierderii de putere de competitivitate a companiilor. Nu vor mai exista ajustări fiscale până în 2025, cel puțin până atunci. Dincolo de disconfort creat de această ajustare fiscală pe care ar trebui să o facem, o ajustare fiscală cuprinsă în PNRR – nu vreau să fac comentarii asupra modului în care a fost cuprinsă, dar mie mi-a părut că na fost făcută cu consultarea marii pături a economiei românești – să vă spun că avem și confirmarea că jalonul este îndeplinit pe zona microîntreprinderilor (…) Scopul este vreau să stăm împreună la masă și să găsim soluția, pe de o parte pentru colectarea de taxe care să fie una corectă, eficientă și neagră. , iar pe altă parte modul în care să redistribuim aceste venituri să fie unul care să nu conducă, nu la supraviețuirea pe anul curent, cum sa făcut foarte mult timp în această țară, ci la îndeplinirea unor obiective pe termen mediu și lung pe care. să le construim împreună”, a spus ministrul Finantelor, Adrian Câciu.

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România:

„Încep prin a repeta o veste foarte bună, și anume că săptămâna trecută Comisia Europeană a efectuată prima plată către România din cadrul mecanismului de redresare și reziliență, în valoare de 2,6 miliarde de euro. Este o știre importantă care arată că există o foarte bună colaborare între instituțiile europene și România, dar și o dovadă că acțiunile României rezerve pași în direcția corectă. Mecanismul de redresare și reziliență un stimulent bugetar fără precedent, în valoare de peste 800 miliarde de euro, la nivel european, și constituie angajamentul nostru comun de a ieși mai puternic, mai uniți din criză generată de pandemie și acum de război. Prin acest mecanism, România are la dispoziție 29 de miliarde de euro care să susțină o gamă largă de investiții și reforme presupuse prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență. Planul românesc pune accent pe tranziția verde, 41% din alocările bugetare care sprijină obiectivele de mediu, și pe tranziția digitală – cu 21% din resursele alocate care susțin obiectivele digitale. Comisia Europeană a fost un partener al României în faza de elaborare și aprobare a PNRR și fi alături de România pe întreaga durată a implementării reformelor și investițiilor presupuse. O implementare corectă a PNRR-urilor o șansă pentru societate și economia României să devină mai moderne, dar și mai reziliente în fața crizelor viitoare”, a declarat Chiriac.

Evenimentul sa incheiat cu un concert extraordinar al Filarmonicii George Enescu, dirijata de maestrul Tiberiu Soare.

Articolul Topul National al Firmelor Private din Romania a ajuns la a 30-a editie apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

Source link