Ascultă această poveste:
Lviv, Ucraina – Este ora 10:00 într-o marți dimineața din iulie, iar un tren tocmai a sosit într-o stație din orașul Lviv din vestul ucrainean. În timp ce ușa uneia dintre vagoane se deschide scârțâind, paramedicii de pe platformă ridică cu prudență doi tineri pe scări și pe targi. Cu o zi înainte, ambii bărbați au fost răniți de o explozie cu bombă în orașul Bakhmut din regiunea estică Donbas, unde forțele ruse bombardează fără milă de luni de zile. Unul dintre ei este într-o dispoziție de glumă, făcând glume cu personalul medical în timp ce îl duc ușor la o ambulanță care așteaptă. Dar fața lui palidă trădează leziunea gravă a femurului pe care a suferit-o.
Coboară din tren pentru o pauză rapidă Nataliia Kyniv, în vârstă de 35 de ani. Ea a lucrat în ultimele 17 ore de când bărbații, împreună cu alți pacienți, au fost transferați din orașele din prima linie. Medic al organizației internaționale de ajutor umanitar Medici fără frontiere sau Medici fără frontiere (MSF), Kyniv îngrijește bolnavi și răniți în aceste evacuări medicale săptămânale pe calea ferată din 23 martie.
MSF conduce în prezent singurul tren medical specializat cunoscut al Ucrainei, transportând pacienți de la spitalele din estul aflat în conflict până la spitalele din vest care sunt considerate mai sigure. Vagoanele trenului au avut scaunele scoase și au fost reamenajate cu paturi, generatoare pentru oxigen și dispozitive medicale și o unitate de terapie intensivă.
„Astăzi, a trebuit să lăsăm o femeie în Dnipro înainte să venim aici. Pierdea prea mult sânge”, spune Kyniv, referindu-se la orașul din estul Ucrainei, situat la aproximativ 240 de kilometri (149 de mile) de cea mai apropiată linie a frontului. Decizia a fost luată pe drum, când medicii și-au dat seama că operația la piciorul mutilat al femeii nu putea aștepta până când acestea au ajuns la Lviv.
Kyniv își amintește viu de câțiva pacienți pe care i-a întâlnit recent la bordul trenului, toți din Donbas. „Era o femeie din Mariupol cu o rănire gravă la față, își pierduse ochiul. Și niște copii din Kramatorsk care își pierduseră membrele din cauza unui raid cu rachete în apropierea lor. De fiecare dată când văd oameni care se mută de la est la vest, au pierdut ceva – casele, familiile lor. Pentru mine, asta nu mi se pare doar o slujbă. Este și emotionant”, spune ea.
Dar ea a fost martoră și la multe momente tandre, cum ar fi atunci când pacienții care își fac griji că nu își pot lua animalele de companie cu ei sunt încântați să afle că animalele au voie la bord. „Da, îi luăm pe toți”, râde ea.
Ameliorarea tensiunii
MSF acționează pe baza informațiilor de la Ministerul Sănătății pentru a afla cum să elibereze cel mai bine presiunea asupra sistemului medical. Efectuând călătorii consecutive, până acum a evacuat peste 1.000 de persoane care aveau nevoie critică de tratament. În afară de trimiteri pentru pacienții cu răni cauzate de război, MSF a primit mulți oameni cu boli cronice, dintre care o mare parte sunt în vârstă.
Dar de când invazia rusă a început pe 24 februarie, este posibil ca alte mii să fi înfruntat călătorii similare prin alte mijloace, fugind de spitalele supraaglomerate sau grav avariate din Donbas și din alte regiuni în care luptele au fost deosebit de intense.
În toată Ucraina, situația în spitale este precară. În iulie, a declarat guvernul că 123 de unități medicale au fost complet distruse, în timp ce alte 746 trebuiau reparate. De la începutul războiului, rapoartele Organizatia Mondiala a Sanatatii a descris modul în care spitalele se confruntă cu colapsul serviciilor de sănătate esențiale – o problemă exacerbată de lipsa drastică de provizii medicale, de la medicamente care salvează vieți până la rezervoare de oxigen.
În Lviv, relativ liniștit, unii medici i-au spus lui Al Jazeera că afluxul inițial de pacienți din est sa diminuat oarecum, mulți pacienți alegând să plece în străinătate pentru tratament suplimentar. Dar, pe măsură ce Rusia continuă atacurile asupra infrastructurii civile, mulți lucrători medicali se tem că spitalele din Lviv ar putea vedea din nou creșterea numărului de pacienți.
Ca și alți pacienți care au venit înaintea lor, cei doi bărbați care s-au debarcat din trenul MSF vor fi duși la orice spital care are capacitatea de a-i interna și de a-i trata. Unul dintre ele este Spitalul Clinic Regional Lviv. Sute de pacienți strămutați intern au trecut prin porțile sale din februarie. Într-o secție, care se concentrează pe chirurgie generală acută sau de urgență, 80% dintre pacienții săi actuali nu sunt rezidenți din Lviv. Au venit aici pentru că nu au putut să caute tratament în orașele lor natale.
„Nu am putut fi transportați cu toții”
„Acest spital nu este specializat în tratarea traumatismelor militare sau a rănilor, așa că alți medici vin să ne ajute atunci când primim astfel de cazuri”, spune Yuriy Mikhel, 64 de ani, un om corpulent și genial, care este unul dintre chirurgii care supraveghează această secție. „Dar în aceste zile, vedem din ce în ce mai mulți pacienți care au afecțiuni cronice precum diabetul și bolile vezicii biliare și ale ficatului.”
Ivan Vasylovych, 72 de ani, este un astfel de pacient. Timp de luni de zile, el nu a putut să părăsească orașul său natal, Sloviansk, unul dintre ultimele orașe din Donbas deținute de ucraineni. Slab și cu probleme de auz, Vasylovych nu poate sta în pat fără asistență. Suferă de calcificare a arterelor, ceea ce îl expune un risc crescut de infarct. Mobilitatea este, de asemenea, o problemă, întrucât și-a pierdut piciorul stâng cu ani în urmă într-un accident de mașină. Din februarie, se afla la un spital din Sloviansk, sperând să fie evacuat. În acel timp, a trebuit să-i fie amputat unul dintre degete din cauza problemelor de circulație.
„Războiul a început atât de brusc încât nu am putut fi transportați cu toții, așa că a trebuit să așteptăm. Luptele nu au fost atât de intense în partea din Sloviansk unde am fost la început”, spune el. Dar, odată cu trecerea timpului, a început să se gândească că va fi mai în siguranță în altă parte. În iunie, însoțit de o echipă de voluntari și medici de la Crucea Roșie, Vasylovych a fost transferat în cele din urmă la Lviv, unde este însoțit de soția sa.
„Nu știu când se poate întâmpla, dar încă sper să merg acasă”, adaugă el. Dar ultimele rapoarte sugerează că Sloviansk este acum fiind lovit de rachete zilnicsi doar o cincime din populația sa a ales să rămână.
„A fost foarte, foarte terifiant”
La câteva uși mai jos se află Halyna Sergeyevna, în vârstă de 73 de ani, din Kramatorsk, un oraș la mai puțin de 16 km (9,9 mile) distanță de locul unde locuia Vasylovych. Ea primește tratament pentru cancer ovarian, după ce a părăsit Kramatorsk după doar un curs de chimioterapie în aceeași zi în care a început războiul.
„A fost foarte, foarte terifiant”, spune ea, amintindu-și exploziile îndepărtate care au zguduit pereții spitalului. În timp ce ea a plecat, personalul s-a grăbit să pună saci de nisip lângă ferestre pentru protecție în cazul unei explozii.
Pe fondul temerilor că spitalul ar putea fi atacat, Sergheevna și familia ei au decis să plece cât de curând au putut. Din cauza sănătății ei proaste, Sergheievna i s-a părut foarte inconfortabilă călătoria cu trenul până la Lviv. Ea a fost mai întâi evaluată și tratată la o altă unitate specializată în oncologie, înainte de a fi transferată la acest spital.
Maniere blânde și veselă, Sergheievna a rămas singură la Lviv timp de o lună, după o intervenție chirurgicală la ovare. Fiica și nepoții ei antreprenori au plecat în Bulgaria.
„Dar nu este deloc rău. Stau cu un prieten și am întâlnit o mulțime de oameni grozavi aici. Vorbesc cu alți pacienți tot timpul și am numerele lor pe telefon”, spune ea. Când singurătatea o ajunge, ea știe că familia ei este la doar un apel distanță. Fața ei se luminează de un zâmbet când este întrebată dacă ar fi dispusă să se facă o fotografie. „Desigur”, spune ea. „Lasă-mă să-mi pun peruca”.
Casă temporară în siguranță
Unii dintre pacienții strămutați intern se recuperează după leziuni mai grave. Una dintre camere a fost o casă temporară în ultimele două luni pentru Iryna Vetrova, în vârstă de 37 de ani, din Bakhmut.
Tocmai se pregătește să meargă la o plimbare în afara clădirii spitalului, dar comportamentul ei calm infirmă o experiență îngrozitoare în apropierea morții. Patolog de pregătire, Vetrova și-a pierdut locul de muncă în timpul războiului și a fost forțată să caute un loc de muncă alternativ, obținându-și în cele din urmă un post în serviciile de securitate în orașul Pokrovsk, la 77 km (48 mile) de Bakhmut.
„Nu am vrut să plec pentru că mama mea era în Bakhmut și prefer să fiu mai aproape de ea acum că este bătrână, dar nu aveam de ales, nu era de lucru în Bakhmut”, spune ea.
Pe 10 mai, în timpul unei vizite de o săptămână acasă, Vetrova își aștepta cu tatăl vitreg la o stație de autobuz când a văzut cu coada ochiului un fulger strălucitor. „S-a întâmplat atât de repede. Am simțit o forță care se întinde prin mine și următorul lucru pe care l-am știut că eram la pământ”, își amintește ea. „Mă simțeam de parcă pieptul meu era complet comprimat. M-am uitat la degetul mare drept și îmi atârna doar de mână. Sângeram peste tot. M-am gândit: asta este pentru mine.”
Vetrova avea să afle mai târziu că a fost la doar 12 metri (39 de picioare) de o explozie a unei bombe. Soldații din apropiere au dus-o imediat pe ea și pe tatăl ei vitreg – care suferise doar un umăr luxat și câteva tăieturi și zgârieturi – la un spital din apropiere. Acolo, medicii au încercat mai întâi să-i stabilizeze starea și să-i cuseze degetul mare înapoi.
„Doctorii erau îngeri”
Când personalul medical și-a dat seama că nu dispune de resursele necesare pentru a efectua operațiile complexe necesare pentru toate rănile suferite de Vetrova, au decis să o evacueze la Lviv. Și ea a venit cu trenul MSF. „M-am simțit la acea vreme ca și cum doctorii erau îngeri care fuseseră trimiși să mă ajute. Totul a fost foarte profesionist”, spune ea.
Ajunsă la spitalul din Lviv la trei zile după bombardament, Vetrova a fost dusă imediat la sala de operație, unde Mikhel a lucrat rapid pentru a-și salva viața.
„A fost schije în diferite locuri în corpul ei, în ficat și a existat necroză [tissue death] în jurul pieptului ei. A trebuit să lucrăm repede”, își amintește el. El merge la biroul lui pentru a recupera o bucată de schij pe care el și alți chirurgi au scos-o din corpul ei.
Deși are doar aproximativ trei inci (7,6 cm) lungime, se simte surprinzător de greu. Din păcate, în ciuda eforturilor lor, nu au putut să-i atașeze din nou degetul mare. A trebuit să fie amputat. Totuși, Vetrova este optimistă și spune că nu este deosebit de supărată. „Fără el”, spune ea, uitându-se la Mikhel, „nu aș fi aici”.
Ceea ce îi provoacă marea consternare este însă siguranța fiicei sale de 18 ani, care încearcă să-și finalizeze studiile online la Dnipro, în timp ce forțele ruse se îndreaptă spre oraș. „Îmi fac foarte multe griji pentru ea”, spune ea. În afară de ea și mama ei, cea mai mare parte a familiei ei a ales să rămână în Bakhmut.
De asemenea, a făcut numărătoarea inversă până la sfârșitul șederii ei la spital și este încântată că va fi externată în două zile. „Au trecut 68 de zile. Îi cunosc pe toți aici acum și mulți alți oameni sunt din Donbas. Se simte ca o familie”, spune ea. Când va pleca, va rămâne temporar cu unul dintre noii ei prieteni, care locuiește la aproximativ 50 km (31 mile) de Lviv. Dar, ca și alți pacienți, ea nu știe ce îi rezervă viitorul.
Pe coridorul din afara camerelor, Mikhel este într-o dispoziție contemplativă. Spitalul a avut norocul să nu se confrunte cu tipul de lipsuri raportate pe scară largă în Ucraina. „Avem atât de mulți oameni amabili care ne ajută”, spune el. „Zilele trecute au venit niște voluntari din Norvegia și au adus cu ei o mulțime de materiale medicale. Cred că vom fi bine.”
Posibilitatea ca spitalul să fie atacat, însă, îi cântărește în minte. Expresia lui devenind serioasă, el spune: „Îmi iubesc foarte mult meseria. Voi continua să muncesc din greu, indiferent dacă războiul vine aici sau nu.”
